Andrei Ostrovanu e noul campion intercontinental ISKA

Peste 3.000 de oameni au umplut Sala Sporturilor Lascăr Pană

Ostrovanu a reușit performanța carierei în orașul său adoptiv.

Luptătorul din Suceava, dar stabilit în Baia Mare, Andrei Ostrovanu, a devenit noul campion intercontinental ISKA la categoria super mijlocie după ce l-a făcut KO, în repriza a doua, pe americanul Omar Moreno, în main eventul galei Luptă Tare în Baia Mare. Remy Bonjasky a fost invitatul special al galei din Maramureș.

Cu un palmares de 40 de victorii și 11 înfrângeri, Ostrovanu a început în forță duelul cu Moreno, un sportiv specializat în muay thai și care are inclusiv 3 meciuri în Glory. Românul s-a impus clar în prima repriză. Cea de-a doua a început cu o mare surpriză. Pe o contră, Ostrovanu a fost surprins și trimis la podea. S-a ridicat, însă la câteva secunde a mai căzut o dată, iar arbitrul l-a numărat pentru a doua oară.

Luptătorul de la Ayo Gym a decis să meargă pe totul sau nimic, mai ales că încă o numărătoare ar fi însemnat încheierea meciului cu victoria lui Moreno. Revenirea lui Ostrovanu a fost ca în filmul Rocky. După câteva secunde, și-a năucit oponentul, care a căzut și el la podea. Mai erau doar 20 de secunde până la finalul reprizei a doua.

Sala a fost arhiplină la prima gală DFS din 2024.

Chiar pe final, un croșeu bine plasat de Ostrovanu l-a trimis la podea pe adversar, care a avut nevoie de intervenția medicilor pentru a-și reveni. A urmat o bucurie generală, cei peste 3.000 de spectatori aplaudând minute în șir reușita românului devenit campion intercontinental la categoria super mijlocie.

Tot la Baia Mare, Ionuț Iancu Tancul a continuat seria de victorii, iar de data asta a învins un nume greu, pe Brian The Hitman Douwes, cel care în trecut avea succese cu Rico Verhoeven sau Jammal Ben Saddik. Iancu a reușit chiar să îl trimită o dată la podea pe olandez, iar la final a fost declarat învingător prin decizie unanimă.

Tot înainte de limită s-au impus și Alexandru Negrea în fața lui Guillermo Blokland, dar și Florin Cardoș contra brazilianului Gilson da Silva pe reguli de box. Într-un super fight la grea, Sebastian Lutaniuc a câștigat la decizie duelul decisiv cu Marius Munteanu.

Primul turneu de 8 din istoria Dynamite Fighting Show la categoria mijlocie a fost câștigat de Valentin Mavrodin, care a devenit astfel campionul DFS, dar și challengerul obligatoriu la centura mondială ISKA. Pe rând, Mavrodin a trecut în sferturi de Darius Argyo, de Andrei Varga în semifinale și de Marian Lăpușneanu, în finală, pe ultimul învingându-l prin KO.

Gala de la Baia Mare a stabilit și un record, cele aproape 3.000 de bilete fiind epuizate cu aproape două săptămâni înaintea primului gong.

 

Categorii
BoxingDiverseKickboxingNOUTATI

Lasa un raspuns

*

*