Premiile DFS 2021: Iancu, luptătorul anului. Petrișor vs Zanosiev, meciul anului

Stoica și Popa pleacă acasă cu două trofee

Prima ediție anuală a premiilor Dynamite Fighting Show și-a desemnat astăzi câștigătorii celor 8 categorii, ca urmare a voturilor transmise de specialiști, dar și de peste 2.200 de fani de pe întreg mapamondul.

Votul specialiștilor a fost oferit de 15 personalități din domeniu (oficiali, arbitri, media, legende) și a contat în proporție de 60% din votul total, în timp ce proporția oferită de public a fost de 40%. Pentru fiecare dintre cele 8 categorii au fost câte 5 nominalizări.
Astfel, s-a votat pentru meciul anului, luptătorul anului, KO-ul anului, revenirea anului, surpriza anului, debutantul anului, surpriza anului și starul în ascensiune. De asemenea, anual, Dynamite Fighting Show va premia un sportiv cu trofeul Fighting Spirit.

MECIUL ANULUI


Cel mai bun meci din sezonul 2021 în DFS este duelul dintre Călin Petrișor și Serghei Zanosiev, din cadrul DFS10. Atunci, Petrișor a câștigat prin TKO în runda suplimentară. Conform voturilor, acest meci a înregistat 45% din totalul voturilor. Pe poziția secundă s-a clasat duelul dintre Florin Lambagiu și Andrei Ostrovanu, cu 25%, iar pe 3 un alt meci în care a fost implicat Petrișor, contra lui Vlad Trif, cu 15%.

LUPTĂTORUL ANULUI


Campionul categoriei grea, titlu pe care și l-a păstrat în decembrie după victoria cu Ștefan Lătescu, Ionuț Iancu, este luptătorul anului 2021 în DFS. Cu 4 succese din 4, dintre care două înainte de limită, Iancu a primit 44% dintre voturi, fiind urmat de Călin Petrișor cu 25% și Florin Lambagiu, cu 23%.

DEBUTANTUL ANULUI


Cel mai spectaculos debut din 2021 este cel al Pădurarului Ionuț Popa, sportivul care a luptat pentru prima oară la DFS11 Luptă Tare în Baia Mare, cu o victorie senzațională în fața lui Serghei Zanosiev. Ulterior, acesta l-a învins și pe Călin Petrișor în semifinalele turneului de la DFS13. Acesta a primit 35% din totalul voturilor, fiind urmat de Constantin Rusu, cu 21% și de Adrian Maxim cu 18%.

KO-UL ANULUI


Mister KO Andrei Stoica a fost desemnat și autorul KO-ului anului în sezonul 2021. Acesta l-a făcut KO pe Pavel Voronin la DFS11, într-un meci revanșă. Acesta a primit 28% din totalul de voturi, depășindu-l cu doar două procente pe Bogdan Năstase și al său KO împotriva lui Thomas Blanck. De altfel, în acest caz, votul fanilor a făcut diferența. Pe locul 3 s-a clasat KO-ul dat de Ionuț Iancu la DFS10 împotriva lui Costin Mincu, acesta primind 19% dintre voturi.

REVENIREA ANULUI


Claudiu Bădoi, cu succesul înainte de limită împotriva olandezului Guillermo Blokland, este considerat luptătorul care a avut cea mai spectaculoasă revenire în ring în 2021. Cel poreclit Prințul s-a întors în competiții după mai bine de doi ani de pauză și a primit 43% din totalul voturilor, depășindu-l pe Bad Boy Bogdan Stoica, acesta din urmă primind 34%. Al treilea în top s-a clasat Cristian Milea cu 14% dintre voturi.

CEL MAI POPULAR LUPTĂTOR


Pentru a doua oară la această ediție, Andrei Stoica a mai primit un premiu pentru cel mai popular luptător care a luptat în DFS în 2021. Mister KO a primit 47% dintre voturi, fiind urmat de Florin Lambagiu, cu 24% și de Bogdan Năstase cu 19%.

STARUL ÎN ASCENSIUNE


După ce i-a învins fără drept de apel pe veteranii Marius Munteanu, Dzevad Poturak și Konstantin Gluhov, Ștefan Lătescu, la numai 20 de ani, a fost votat starul în ascensiune din DFS în 2021. Acesta a obținut aceste rezultate la numai al doilea său an ca profesionist. Conform voturilor, sportivul ieșean a primit 37% dintre voturi, depășindu-i pe Florin Ivănoaie, cu 29%, și Ionuț Popa, cu 28% din total.

SURPRIZA ANULUI


La fel ca Andrei Stoica, Ionuț Popa primește două trofee la ediția inaugurală a premiilor anuale DFS. Acesta a fost desemnat drept surpriza anului 2021 în DFS. Victoria cu Zanosiev și faptul că a ajuns în finala turneului i-au impresionat pe oamenii din sportul de contact, acesta obținând 30% din voturi. Pe 2 se află Constantin Rusu, cu 24% și Ionuț Iancu, acesta primind 16%.

FIGHTING SPIRIT


Pentru dăruirea și ascensiunea sa, oferind totul în ring, Serghei Zanosiev va primi un trofeu special, cel de FIGHTING SPIRIT. În 2021, acesta a oferit de două ori meciul serii, unul dintre ele fiind votat și lupta anului, și a abandonat lupta doar când continuarea meciului era imposibilă. Cu Petrișor a avut o accidentare la piramida nazală, iar cu Maxim a avut dublă fractură, tibie și peroneu.

Categorii
BoxingDiverseFeaturedKickboxingMEDIAMMANOUTATISports

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare