Pe 5 iulie s-a împlinit un an de la lansarea oficială a conceptului Dynamite Fighting Show (DFS), care a avut loc în 2018, la Sala Polivalentă din Capitală, cu prima gală.
De atunci, Dynamite Fighting Show a mai organizat alte 3 evenimente, precedentul în iunie, la Cluj-Napoca, iar pentru 2019 mai are în plan alte cel puțin 3.
Este un proiect care a început de la 0. Am început câțiva, dar cu timpul suntem tot mai mulți, nu doar sportivi talentați, dar și oameni care muncesc zilnic în spatele cortinei pentru ca fiecare eveniment să devină un superlativ.
Un an înseamnă doar o primă bornă în istoria acestui proiect. Acum este despre celebrare, dar și despre perspectiva și promisiunea de a munci de două ori mai mult pentru ca Dynamite Fighting Show să rămână în această postură și la a 10-a aniversare.
Și pentru că tot a trecut un an de la primul eveniment, vă propunem câteva dintre cifrele înregistrate de-a lungul acestei perioade:
– S-au desfășurat un total de 49 de meciuri, dintre care 20 s-au încheiat înainte de limită.
– Luptători din 19 țări au luptat în galele Dynamite Fighting Show
– Gala care a avut cel mai mare număr de spectatori a fost cea de la Craiova: 4.900
– Media generală numărului de spectatori la galele Dynamite a fost de 4.000.
– Cea mai mare audiență înregistrată în timpului unui meci televizat din cadrul Dynamite a fost Cătălin Moroșanu vs Freddy Kemayo, unde minutul de aur a înregistrat un rating de 9.1 și un share de 40.1 pe Pro TV.
– Conform audiențelor, aproximativ 7 milioane de români au urmărit cel puțin o parte dintr-o gală Dynamite în ultimul an.
– În timpul transmisiunilor în direct pe Pro TV, Dynamite Fighting Show a fost lider incontestabil de audiență, având de fiecare dată cel puțin dublu față de următoarea televiziune clasată.
– Cel mai rapid KO a fost reușit de Cătălin Moroșanu, la Dynamite Craiova, împotriva croatului Ivo Cuk (30 de secunde)
– Cele mai multe lovituri aruncate într-un meci s-au înregistrat la Dynamite București, nu mai puțin de 480, între Cătălin Moroșanu și Freddy Kemayo.
– Dynamite a lansat în luna mai un serial dedicat sportivilor și care se numește INside Dynamite. Primele trei episoade au înregistrat aproximativ 400.000 de vizualizări în social media (Youtube + Facebook).
– Galele Dynamite au adus laolaltă meciuri din Kickboxing, Box Profesionist, Box Olimpic, Kyokushin, BJJ și Taekwondo.
– Florin Lambagiu este singurul sportiv care a câștigat de două ori titlul pentru Luptătorul serii, la Piatra Neamț și la Cluj Napoca.