Rezultatele galei DFS26 Ziua Revanșei de la Râmnicu Vâlcea

Gala de la Râmnicu Vâlcea a fost sold out

Portughezul cu origini în Capul Verde, Iuri Fernandes, a reușit surpriza serii și l-a învins în main eventul galei Dynamite Fighting Show 26 Ziua Revanșei pe triplul campion mondial Bogdan Stoica. Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea a fost arhiplină la DFS26, peste 3.000 de spectatori fiind prezenți la eveniment.

Intrat last minute în locul fratelui său Andrei, accidentat, Bogdan l-a înfruntat pe Fernandes, unul dintre cei mai talentați sportivi din noua generație în Europa la categoria grea. După 3 reprize extrem de disputate, decizia arbitrilor a fost una împărțită: 30-28 și 29-28 pentru Fernandes, respectiv 29-28 pentru Stoica. A fost prima înfrângere din DFS pentru triplul campion mondial în promoțiile Superkombat, Enfusion și WKU.

În co-main event, Florin Rambo Lambagiu și Tolea Ciumac au avut parte de lupta finală. Cu o diferență de aproape 50 de kilograme între cei doi și aproape 20 de centimetri, aceștia au avut parte de o luptă echilibrată, decisă la limită, tot cu o decizie split: doi judecători au decis 29-28 pentru Rambo, iar un al treilea a decis 29-28 pentru Ciumac.

Revenit în ringul DFS după ce în iarnă și-a făcut debutul în K-1 Japonia, Valentin Mavrodin a făcut o luptă fără greșeal împotriva brazilianului Vinicius Bereta, câștigând toate cele trei reprize. O situație asemănătoare a fost și la duelul dintre Bogdan Năstase și Tibor Varga, de la openweight, unde ciobănașul a fost învingător cu o decizie clară, 30-27, 30-27, 30-27.

În confruntarea atipică box vs kickbox dintre Bogdan Bestea și Rodrigo Mineiro, acesta din urmă a învins prin TKO în repriza a doua, folosind în mod special loviturile joase de picioare. Imediat după victorie, Mineiro l-a provocat pe Florin Lambagiu, astfel că un duel dintre cei doi va avea loc cel mai probabil în DFS 27 din luna iunie.

În singura luptă pe reguli de box profesionist din cadrul galei, eroul vâlcean Mihai Desrobitu a bifat a noua victorie din carieră, reușind să obțină un success clar în fața olandezului Alex Leautaud (4-0-1), scor 60-54, 60-54, 59-56. Pentru olandez, care ocupa locul 199 înaintea luptei, a fost prima înfrângere din carieră în boxul profesionist. Aflat pe 306 în topul boxrec la cruiser, Desrobitu ar putea urca până pe locul 200 în urma acestei victorii

Gala a avut parte și de o luptă feminină, între Andreea Cebuc și Maria Nițescu, prima impunându-se la puncte cu o decizie unanimă: 30-27, 29-28, 29-28.

Andrei Varga și Denis Ceaușu au făcut o luptă spectaculoasă la categoria mijlocie, primul câștigând la decizie unanimă, 29-28 din partea tuturor celor trei arbitri-judecători. Deoarece lupta a fost extrem de strânsă, Cătălin Moroșanu a anunțat că între cei doi va avea loc o un meci revanșă chiar în DFS27.

În lupta care a deschis main cardul galei, Bogdan Floriștean a avut parte de un debut senzațional în DFS, câștigând la decizie contra lui Ionel Bălan după 3 runde super spectaculoase sub privirile legendarului campion Remy Bonjasky.

În undercard, victoriile au fost obținute de Becali Bodescu, Raul Sîrb și Vasile Corcodel.

 

Categorii
FeaturedKickboxingNOUTATI