Mister KO Andrei Stoica se întoarce în Dynamite Fighting Show

Andrei Stoica se antrenează la propria sală, Stoica Brothers Academy, sub comanda lui Andrei Mircea.
Dublul campion mondial la kickboxing, Andrei “Mister KO” Stoica se întoarce după doi ani în Dynamite Fighting Show, urmând să îl înfrunte în DFS9 pe Pavel Voronin într-un meci revanșă.
Cu un palmares care înregistrează 51 de victorii, 29 prin KO, și doar 12 înfrângeri, Andrei Stoica se află acum sub contract cu cea mai mare promoție din Asia, ONE Championship, însă a primit o dispensă specială pentru a putea lupta în România. După duelul cu Voronin, cel mai probabil Stoica îl va înfrunta pe Roman Krklya într-un meci cu centura mondială ONE pe masă, duel care a fost amânat din cauza pandemiei globale.
“Este o bucurie pentru noi că Andrei Stoica a revenit în Dynamite Fighting Show. Le mulțumim și celor de la ONE că l-au lăsat pentru acest meci să lupte în România. Andrei este un luptător de top al României și un exemplu pentru mulți sportivi. Cu siguranță, Voronin vine să își ia revanșa, iar meciul va fi unul echilibrat, așa cum au fost și precedentele”, a declarat promotorul DFS, Cătălin Moroșanu.

Campionul român s-a pozat cu o parte dintre trofeele cucerite de-a lungul anilor.
Stoica și Voronin s-au mai întâlnit de două ori, iar de fiecare dată românul s-a impus la decizie. “De data asta eu voi fi câștigătorul”, a fost mesajul lui Voronin, care în trecut i-a mai înfruntat pe Dănuț Hurduc, Sebastian Cozmâncă și Lucian Danilencu.
“Voronin e un luptător ambițios, pe care îl respect. Cu toate că am avut deja două meciuri cu el și l-am învins, observ că nu se lasă. Abia aștept runda a treia cu el”, a replicat Andrei Stoica.

Andrei Stoica și Voronin vor lupta la categoria -95 de kilograme, acolo unde Mister KO a devenit campion mondial în 2015.
După ultimul său meci în DFS, atunci când l-a făcut KO în decembrie 2018, la Craiova, pe Luis Morais, Andrei Stoica a semnat cu ONE Championship, disputând de atunci 3 meciuri, iar în ultimul l-a făcut KO pe experimentatul Anderson Silva.
“De fiecare dată e o plăcere pentru mine să lupt în România. Mi-au lipsit meciurile din România și e un sentiment frumos când știi că ești acasă. Chiar dacă va fi fără spectatori sunt bucuros că lupt acasă”, a spus campionul, care ar urma ca anul viitor să lupte cu Roman Krklya cu centura ONE pe masă.
“Meciul cu Voronin e foarte important pentru mine fiindcă apoi va urma cel pentru centura ONE și am mare nevoie de o victorie”, a conchis Andrei Stoica.
Toate detaliile galei Dynamite Fighting Show 9 vor fi anunțate luni, atunci când se va anunța data, locul, dar și programul complet al evenimentului.