Multe surprize la DFS9 Ziua Revanșei

Andrei Stoica a revenit în România după o pauză de doi ani. Challengerul obligatoriu la centura mondială ONE FC a avut emoții în fața lui Pavel Voronin, câștigând prin decizie majoritară un meci în care ambii sportivi au fost numărați câte o dată. Campionul DFS, Ionuț Iancu, a pierdut revanșa cu Marius Munteanu.

Desfășurată fără spectatori, la Cluj Napoca, gala Dynamite Fighting Show 9 Ziua Revanșei a programat inițial 10 meciuri, însă în urma testării multiple de COVID-19, trei dueluri s-au anulat. Printre acestea și duelul David vs Goliat dintre Florin “Rambo” Lambagiu și Ion Grigore.

În main event, Andrei Stoica a avut parte de o a treia confruntare cu Pavel Voronin. După ce timp de aproape două luni a fost participant în reality show-ul Ferma, Andrei a avut parte de primul său meci în România din 2018 și până în prezent. Deși mai agresiv, Stoica a fost surprins de Voronin pe o contră și a fost numărat de Cezar Gheorghe. Acesta s-a ridicat și a revenit surprinzător, iar moldoveanul a fost la rândul său numărat. După trei reprize, arbitrii au indicat o victorie majoritară pentru Stoica.

Iancu nu a mai reușit aceeași evoluție ca la Arenele Romane, când a câștigat turneul piramidal de 8.

Învingător în turneul piramidal de 8, care i-a adus centura DFS, Ionuț Iancu nu a rezistat în fața lui Marius Munteanu. După trei reprize, în care meciul a fost echilibrat, ambii luptând spectaculos, arbitrii-judecători au indicat un extra round, acolo unde Munteanu a dominat și a fost declarat învingător.

Infectat cu coronavirus în octombrie, care l-a forțat la o pauză de aproape o lună, Bogdan Năstase l-a făcut KO pe Eugen Mailat într-un meci la categoria open. Colegul său de sală, Ștefan Lătescu, în prezent campion național la box, a făcut un meci superb cu Florin Ivănoaie și a obținut o victorie la decizie.

Ștefan Lătescu l-a învins la decizie pe Florin Ivănoaie după un meci spectaculos.

Într-o altă vendetta, Călin Petrișor a obținut a doua victorie consecutivă în fața lui Daniel Corbeanu, tot înainte de limită, în repriza a doua. Conform arbitrilor judecători, primele două reprize fuseseră dominate de Corbeanu. Acum, Petrișor conduce cu 2-1 în duelul meciurilor directe dintre cei doi.

În primul meci de kickbox feminin din istoria main cardului DFS, Andreea Cebuc și-a continuat seria de victorii și a trecut la decizie de Donna Cheli. În deschidere, Cezar Buzdugan l-a făcut KO pe Luca Luncașu în repriza a doua.

Petrișor l-a făcut KO pe Daniel Corbeanu.

La finalul galei, Cătălin Moroșanu a anunțat că va reveni în ring în 2021 pentru cel puțin un meci. Totodată, a transmis că duelul dintre Ion Grigore și Florin Lambagiu se va desfășura în prima gală DFS din 2021.

Meciurile sunt disponibile pe canalul de youtube al Dynamite Fighting Show

Categorii
FeaturedKickboxingNOUTATI

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare