Tinerii kickboxeri vor trăi visul american la a doua ediție a Cupei Tellur

Evenimentul dedicat juniorilor va avea loc pe 22 martie la Sala Sporturilor din Dobroești

Sportivii nu vor plăti taxă de înscriere la acest eveniment.

Cea de-a doua ediție a Cupei Tellur, pusă în scenă de Dynamite Fighting Show, promoția condusă de Cătălin Moroșanu, și Tellur, brandul românesc, distribuitor de accesorii telecom și entertainment, va avea loc pe 22 martie, iar doi dintre câștigători vor primi o bursă constând în participarea la Campionatele Mondiale ISKA din Statele Unite ale Americii.

Evenimentul de pe 22 martie se va desfășura la Sala Sporturilor Unirea din Dobroești, Ilfov, și se adresează exclusiv tinerilor practicanți de arte marțiale cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani, aceștia urmând să se înscrie gratuit în competiție. Regulamentul este exclusiv kickboxing, competiția urmând să se desfășoare atât în ring, cât și pe tatami.

La fel ca în 2019, Cupa Tellur va pune în joc și burse dedicate campionilor, iar doi dintre aceștia vor beneficia de toate costurile acoperite pentru a participa la Campionatul Mondial de Kickboxing din Orlando, Florida, care va avea loc între 19 și 23 iunie sub egida faimoasei federații internaționale ISKA.

Mai multe informații despre Cupa Tellur Kickboxing, regulamentul competiției, cât și documentele necesare participării pot fi accesate pe https://tellurclub.com/cupa-tellur/

„Succesul din 2019 îmi dă încredere că este un proiect care poate aduce la lumină viitorii campioni. Ștefan Lătescu, Iulian Marinescu și Marco Dușinschi, sportivii selectați anul trecut la prima ediție a Cupei Tellur, au câștigat aurul la Mondialele din Irlanda, iar acum, după ce au împlinit 18 ani, au intrat în sistemul profesionist. Cu siguranță, în câțiva ani, ei vor domina categoriile lor la seniori. Ne dorim să repetăm și în acest an, iar cei doi selectați să câștige aurul în America și apoi să facă pasul spre profesionism”, a declarat Cătălin Moroșanu, promotorul Dynamite Fighting Show.

Aproape 250 de sportivi de la peste 30 de cluburi au participat gratuit anul trecut la prima ediție a Cupei Tellur Kickboxing.

„Sprijinul pe care îl primim din partea Tellur în acest proiect este esențial. Așa, le putem arăta tinerilor că se poate, că este cineva care le poate înlesni drumul spre marea performanță”, a mai afirmat Moroșanu.

Cupa Tellur Kickboxing este o premieră pe scena sporturilor de contact din România, fiind singura competiție de acest gen, fără taxe de participare, și care aduce în prim plan nume mari din lumea artelor marțiale și companii românești cu scopul de a susține și forma noua generație de sportivi.

„M-am bucurat enorm să văd ce frumos s-a desfășurat prima ediție și faptul că sportivii selectați au reușit ulterior să confirme la Mondiale. Este un proiect de suflet al companiei noastre pentru că ne dorim să îi impulsionăm pe tineri să își dorească să facă performanță. Susținem sportul în toate formele lui”, a declarat George Barbu, CEO Tellur.

Pe lângă faptul că doi dintre sportivi vor beneficia de burse pentru a ajunge la Mondiale, iar accesul va fi gratuit, ocupanții locurilor pe podiumurile finale ale Cupei Tellur vor primi premii constând în accesorii telecom și entertainment marca Tellur. De asemenea, pe parcursul evenimentului, toți concurenții vor beneficia de hidratare și alimentație gratuite.

Despre Dynamite Fighting Show

Dynamite Fighting Show a luat naștere în iulie 2018 și a organizat șapte evenimente de-a lungul acestui timp, la București, Piatra Neamț, Craiova, Cluj Napoca, Iași și Arad. Acestea au reușit să se impună pe piața media, Pro TV, televiziunea parteneră a DFS, fiind lider de audiență detașat la fiecare dintre cele trei transmisiuni. Totodată, galele DFS au reușit să umple arenele, patru dintre cele mai mari din România, la Piatra Neamț și Arad, biletele fiind epuizate cu două zile înainte. Printre sportivii care au luptat în cadrul galelor DFS se numără Cătălin Moroșanu, Andrei Stoica, Benny Adegbuyi, Florin Lambagiu, Freddy Kemayo, Ion Pascu și Bogdan Năstase.

Despre Tellur

ABN Systems International, fondat în 2002, a devenit în scurt timp unul dintre principalii jucători din piața de distribuție a sistemelor profesionale de telecomunicații, soluții IT și accesorii GSM, iar în 2016, a lansat Tellur-propriul brand de accesorii mobile.

Tellur oferă produse diversificate, ce combină funcționalitatea cu designul și cu durabilitatea, și sunt disponibile pe piața din România prin intermediul partenerilor din retail, cât și în online, dar și în afară țării: Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Polonia, Grecia, Moldova, Bulgaria, Albania, Croația, Ungaria, Israel și Africa de Sud, prin intermediul partenerilor locali și prin platforma Amazon.

Categorii
FeaturedKickboxingNOUTATI

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare