Lupte memorabile în evenimentul anului la Timișoara

Flavius Biea și Daniel Corbeanu au făcut o super luptă.
Peste 2.500 de spectatori au umplut până la refuz Sala Olimpia din Timișoara pentru a asista la finala sezonului 2025 din Dynamite Fighting Show, care a ajuns pentru a doua oară în reședința județului Timiș. În lupta cap de afiș, kickboxerul Daniel Corbeanu a reușit marea surpriză și l-a învins, chiar pe reguli de box, pe campionul mondial Flavius Biea, acesta din urmă fiind numărat o dată în lupta finală.
După ce întâlnirile cu fanii de la mall au strâns de fiecare dată sute de persoane, biletele s-au epuizat în timp record, iar cu trei săptămâni înainte, gala era deja sold out, fiind, cu siguranță, evenimentul sportiv cu cel mai mare interes din acest an la Sala Olimpia. Până la meciul dintre Corbeanu și Biea, fanii au putut vedea un duel pe box cu mănuși de MMA, unde Florin „Rambo” Lambagiu l-a făcut KO pe arădeanul Eduard Gafencu încă din prima rundă, acesta încheind lupta cu fața plină de sânge.

A fost o nouă sală arhiplină la Timișoara.
Programat pe durata a șase runde, meciul din main event a început cu Daniel Corbeanu în ofensivă, care și-a adjudecat primele două reprize. Însă Flavius Biea a revenit și chiar a fost aproape să-l trimită la podea pe oponent în repriza a treia. Cu trei runde câștigate, Flavius era sigur că va obține victoria în fața rivalului său, însă Corbeanu a dat totul în repriza decisivă.
Pus la podea de loviturile lui Corbeanu, Biea a fost aproape de KO, însă a rezistat până la final, iar cea mai spectaculoasă luptă din boxul românesc din ultimul deceniu s-a încheiat la decizie. Corbeanu s-a impus cu 57-56 pe foile tuturor celor trei arbitri-judecători și a fost declarat „Regele Banatului” în sportul de contact. A doua zi, Biea a cerut revanșa, însă Corbeanu a anunțat că este dispus să i-o ofere doar dacă aceasta va fi pe regulile sale, în kickboxing.
Cardul principal a fost deschis de lupta dintre veteranii Adrian Maxim și Ionel Bălan, primul reușind să se impună la limită, cu decizie unanimă, 29-28 pe toate cele trei foi de arbitraj. Ulterior, greii Timișului, Ionuț Ciure și David Țăruși, au urcat în ring. Țăruși a revenit chiar pe final, trimițându-l la podea pe adversar, astfel că a salvat in extremis și s-a încheiat la egalitate.
Bogdan Takacs a reușit o altă surpriză a serii, încheind seria de 8 victorii consecutive înregistrate de Andrei Varga în DFS. După trei reprize, timișoreanul a câștigat cu decizie împărțită, 29-28, 28-29 și 29-28.
Tot prin decizie împărțită s-a încheiat și o altă confruntare a greilor, între Valentin Bordianu și Cristian Conea, în favoarea celui cunoscut ca bodyguardul lui Mike Tyson, revenit după un an în DFS.

Calin Petrisor a făcut un meci spectaculos.
Singura luptă la categoria open a fost cea pe reguli de box între Bili Mustafa și veteranul Tolea Ciumac, un adevărat duel David vs Goliat. Ursul Siberian Tolea s-a impus fără prea mari emoții, cu o decizie unanimă la capătul celor trei runde.
După ce a acceptat lupta cu numai o săptămână înainte, ca urmare a faptului că Amansio Paraschiv a anunțat că e bolnav, Călin Petrișor a făcut un meci fantastic în revanșa cu campionul FEA, Vitalie Matei, și a câștigat la decizie.
Evenimentul a avut un total de 12 lupte, dintre care patru în undercard. Doi timișoreni au deschis gala cu victorii, Natalia Semeniciuc demonstrând de ce este campioană europeană, obținând un succes fără emoții în fața Federicăi Ceravolo. Apoi, „puștiul spectacol” Marian Dudu, aflat la debutul său în kickboxul profesionist, nu i-a lăsat nicio șansă lui Cosmin Neagu. Levente Kovacs a fost declarat învingător prin descalificare după ce adversarul său, Paul Covaci, a scuipat proteza de mai multe ori. De asemenea, Darius Barela l-a făcut KO pe Dănuț Coștoi.
„A fost o seară incredibilă, iar meciul dintre Corbeanu și Biea a fost unul dintre cele mai frumoase pe reguli de box pe care le-am văzut vreodată. A fost o onoare pentru noi să organizăm această gală aici la Timișoara, am fost primiți cu brațele deschise de toți oamenii de aici. Îi mulțumesc lui Alfred Simonis și Consiliului Județean Timiș că sprijină sportul din județ. Sunt convins că, dacă sala ar fi avut 5.000 de locuri, ar fi fost ocupate fără dubii. Anul viitor, cu siguranță, vom avea sportivi din Timișoara în galele DFS”, a declarat Cătălin Moroșanu la final.
În 2025, în afară de Pitești, Dynamite Fighting Show a ajuns la Râmnicu Vâlcea, Baia Mare și Pitești, umplând de fiecare dată sălile până la refuz. De asemenea, au mai avut loc alte trei gale Road to DFS, la Cluj Napoca, Bistrița și Târgoviște. În total a înregistrat peste 500 de milioane de vizualizări pe social media și galele au ajuns să fie transmise în Statele Unite ale Americii, inclusiv pe NBC Sports.