David l-a răpus pe Goliat la Dynamite Fighting Show 6 Iași

Sala Polivalentă din Iași a fost arhiplină la ultima gală Dynamite Fighting Show din 2019

Diferența de kilograme dintre cei doi a fost de 50 în favoarea lui Tolea Ciumac.

Florin “Rambo” Lambagiu își continuă seria de invicibilitate, iar de această dată l-a învins pe colosul Tolea Ciumac în main eventul galei Dynamite Fighting Show de la Iași.

Într-o sală arhiplină, peste 2.500 de spectatori asistând la cel de-al șaselea eveniment Dynamite Fighting Show, Lambagiu a dominat meciul de la un capăt la celălalt, câștigând toate cele 3 reprize, conform arbitrilor judecători, în ciuda diferenței de 50 de kilograme și 16 centimetri în favoarea lui Ciumac.

Cătălin Moroșanu a mulțumit publicului din orașul său natal pentru susținerea de joi seară.

“Așa cum am promis, am câștigat clar. Mi-aș fi dorit să termin și înainte de limită, dar Tolea a rezistat și a demonstrat că mai are mult de arătat în acest sport. Am zis că îl pensionez, dar îl las să continue, a arătat că are inimă de războinic adevărat”, a spus Lambagiu imediat după victorie.

Sala Polivalentă din Iași s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul care a dorit să asiste la DFS6.

Tolea a încheiat meciul plin de sânge după ce s-a ales cu o tăietură în zona capului și cu două degete rupte la piciorul stâng. “Dacă nu ar fi fost accidentarea din a doua repriză, când mi-am rupt cele două degete, cred că puteam câștiga. Nu am mai putut deloc să lovesc cu piciorul. Îl felicit pe Rambo, e un sportiv tânăr de mare perspectivă, iar la categoria lui e greu să îl bată cineva în România”, a fostul campionul mondial de kempo și deținătorul centurii RXF în MMA.

Într-un alt meci important al galei, Cristian Ristea a înregistrat a treia sa victorie în Dynamite Fighting Show după ce l-a dominat clar pe campionul mondial ISKA la categoria grea, Thomas Froschauer. Austriacul a fost numărat de două ori în prima repriză și o dată în repriza a doua.

Cristian Ristea l-a învins pe campionul mondial ISKA la categoria grea.

După ce a câștigat la Bătălia Moldovei, elevul lui Remy Bonjasky, Damian Johansen, nu a mai reușit aceeași performanță și la Iași, acolo unde a fost dominat clar de Daniel Corbeanu de-a lungul celor 9 minute ale meciului.

Bogdan Năstase a câștigat la decizie împărțită cu Mad Max Zaplîtni, după ce moldoveanul l-a înlocuit în ultimul moment pe rusul Wladimir Holodenko pe fight card.

Costin Mincu a reușit surpriza serii și l-a făcut KO pe Alex Filip în repriza a doua într-un super fight la categoria open. După o primă repriză în care Filip a pus mai multă presiune, Mincu a revenit spectaculos și l-a pus la podea pe fostul său coleg de sală cu un croșeu. Ulterior, la câteva secunde, meciul s-a terminat definitiv, când Mincu a reușit o combinație excelentă de brațe și a încheiat meciul.

Daniel Corbeanu l-a învins pe Damian Johansen după trei reprize excelente.

Tot la categoria Open, Mihai Cîrstea a ajuns la al doilea succes consecutiv în Dynamite Fighting Show. De data aceasta, Cîrstea a câștigat prin decizie unanimă în fața campionului mondial WKU la amatori, Roustand Mballa, după trei reprize în care cei doi și-au aruncat un total de 350 de lovituri.

După ce anul trecut a debutat în undercardul Bătăliei Moldovei, Vasile Amariței a reușit o victorie mare la Iași, câștigând în fața Tancului Olteniei, Ionuț Iancu, prin decizie unanimă. La primul său meci în România, italianul Marco Pisu a trecut de Alexandru Radnev tot la decizie.

Remy Bonjasky a fost primit cu aplauze de publicul ieșean.

Gala Dynamite Fighting Show de la Iași a avut parte și de două confruntări pe reguli de MMA. Austriacul Marko Kisic (4-1) a trecut de Lascăr Corneliu (6-2) după trei reprize, în timp ce Cătălin Mircea (1-0) a bifat a doua victorie din carieră, făcându-l KO pe ucraineanul cu trecut în Bellator, Anton Lazebnov (1-2).

Categorii
FeaturedKickboxing

Lasa un raspuns

*

*