DFS9: Ziua revanșei pe 4 decembrie la Cluj Napoca

Anul competițional se va închide pe 4 decembrie cu ediția a 9-a la Cluj Napoca, acolo unde Dynamite Fighting Show ajunge pentru a doua oară în istorie. Andrei Stoica va lupta în main event contra lui Pavel Voronin, duel care va consemna a trei întâlnire dintre cei doi.

Gala programată pentru vineri, 4 decembrie, de la ora 20:00, va putea fi urmărită în direct pe Pro X și online pe SportExtra.ro, iar după miezul nopții pe Pro TV.

Evenimentul se va desfășura sub titulatura Ziua Revanșei deoarece programează mai multe confruntări decisive în aceeași seară. „Sunt onorat că închidem acest an dificil pentru întreaga omenire cu un card atât de spectaculos. Faptul că am primit încredere din partea partenerilor și am reușit să strângem atâtea nume importante din kickboxul românesc sub același steag, ne bucură și ne motivează să ducem mai departe această luptă, ca piața de kickbox din România să depășească momentele dificile care au afectat tot sportul românesc. Gala se va desfășura fără spectatori, respectând toate măsurile recomandate de autorități, inclusiv testările multiple, însă vom face totul pentru ca fanii să aibă acces la transmisiunea live, iar ulterior toate meciurile să fie postate și în social media”, a declarat promotorul Cătălin Moroșanu.

Mister KO a făcut spectacol de fiecare dată când a urcat în ringul DFS.

Pentru Andrei Stoica este primul meci în România după o pauză de aproape doi ani. În acest timp, Mister KO a luptat pentru cea mai mare promoție din Asia, ONE Championship, iar anul acesta a fost desemnat challenger obligatoriu la centura mondială. Campionul român a primit o dispensă specială pentru a lupta din nou în Dynamite, așa cum s-a mai întâmplat în două rânduri, în 2018, contra lui Sazan Memedi și Luis Morais.

Nu doar Stoica și Voronin se vor duela pentru a treia oară. Și la Călin Petrișor vs Daniel Corbeanu este o situație asemănătoare. În acest moment, scorul dintre cei doi este 1-1.

La trei luni după ce a cucerit centura DFS la turneul piramidal de la Arenele Romane, Alin Ionuț Iancu, îl va întâlni pe Marius Munteanu. Va fi un duel campion vs campion, Munteanu deținând centura în alte două promoții. La prima întâlnire dintre cei doi, în 2017, la Timișoara, Iancu a câștigat la decizie.

Ionuț Iancu se întoarce în ring după ce în vară a câștigat turneul piramidal de 8 de la Arenele Romane.

Revenit în DFS după absența din vară, Bogdan „Ciobănașul” Năstase va avea parte de un nou duel internațional, de data aceasta împotriva campionului Sloveniei la taekwondo și kickboxing, Paul Kop.

Conceptul David vs Goliat revine cu Florin „Rambo” Lambagiu în prim plan. Neînvins în DFS pe reguli de kickboxing, Lambagiu (1,77 m și 85 kg) îl va întâlni pe semifinalistul DFS8, Ion „Mitraliera” Grigore (1,93 m și 112 kg). Grigore are doar două înfrângeri pe kickboxing, fiind totodată un specialist în MMA și Jiu Jitsu, acolo unde a câștigat numeroase medalii naționale și internaționale.

Doi dintre sportivii din noua generație de la categoria grea care au debutat anul acesta sub steagul DFS , Ștefan Lătescu și Florin Ivănoaie vor avea un duel direct pe 4 decembrie la Cluj Napoca. La DFS8, în turneul piramidal, Lătescu a pierdut cu Iancu, în timp ce Ivănoaie a reușit o surpriză în sferturi, câștigând contra lui Marius Munteanu.

Unul dintre cei mai experimentați luptători de la categoria super mijlocie din România, Anghel Cardoș, își va face debutul în DFS cu această ocazie. Sportivul de la MMA Transilvania îl va înfrunta pe bistrițeanul Daniel Bolfă, la rândul său la primul meci în cadrul promoției.

În premieră, pe cardul principal al galei va fi introdus și un meci de kickbox feminin, între campioana europeană WAKO, Andreea Cebuc, și faimoasa luptătoare de peste Prut, Donna Cheli.

În deschidere, Ștefan Irimia, care anul trecut la Bătălia Moldovei a pierdut cu greu în fața elevului lui Remy Bonjasky, Damian Johansen, va reveni în DFS cu un meci împotriva unui sportiv de la Stoica Brothers Academy, Sergey Zanosiev.

Categorii
FeaturedKickboxingNOUTATI

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare