Rambo, favoritul publicului pentru meciul de MMA cu Tolea Ciumac de la Arad

Peste 11.000 de persoane au votat în sondajul de pe facebook

Rivalitatea dintre cei doi este deja cunoscută.

Majoritatea dintre cei peste 11.000 de fani, care și-au exprimat opțiunea online privind viitorul câștigător al meciului dintre Tolea Ciumac și Florin Lambagiu, l-a indicat drept învingător pe cel poreclit Rambo.

În total, 11.400 de persoane au participat la sondajul de pe pagina de facebook a Dynamite Fighting Show. Dintre acestea, 63% (7.100) l-au indicat ca favorit pe Lambagiu, în timp ce pe Tolea Ciumac mizează un total de 4.200 de fani, reprezentând un procent de 37% din totalul voturilor.

“Rezultatul sondajului este unul surprinzător, având în vedere că Tolea este specialist în lupta la sol, iar performanțele sale sunt greu de egalat în România. Personal, nu îl văd pe Rambo favorit, însă totul e posibil acolo în ring. Cert este că i-am văzut pe ambii foarte determinați să câștige”, a spus promotorul Cătălin Moroșanu.

Sondajul a strâns un număr mare de votanți în doar o săptămână.

Duelul de pe 5 martie, de la Arad, se va disputa la categoria open pe reguli de MMA, 3 reprize a câte cinci minute. Învingător în primul meci, de la Iași, atunci când meciul a fost pe reguli de kickboxing, Rambo va avea o misiune considerată imposibilă acum.

După mai bine de trei ani, va lupta din nou pe reguli de MMA, de data aceasta în fața campionului neînvins al greilor din ultimul deceniu în această disciplină. Tolea Ciumac, multiplu campion mondial de kempo, deține centura RXF la categoria supergrea, promoție în care are 10 victorii consecutive.

“Nu mă încurcă faptul că are cu peste 40 de kilograme mai mult decât mine și nici faptul că este neînvins. Presiunea e pe el, nu pe mine. Sunt pregătit și determinat să închid această serie de victorii a lui Tolea”, a spus Lambagiu, care are un titlu de campion național în sambo.

Rambo s-a impus la decizie în primul meci pe reguli de kickboxing.

“Eu am fost luptătorul mai bun și înaintea primului meci, dar m-a învins. Nu vreau să mai spune multe cuvinte înainte de 5 martie. Vreau să îl bat încât să mă țină minte”, este promisiunea lui Tolea Ciumac.

Gala Dynamite Fighting Show va avea loc pe 5 martie, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă din Arad. Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe Pro X, dar și exclusiv online prin intermediul platformei SportExtra.ro.

Categorii
FeaturedMMANOUTATI

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare