Cele mai urmărite meciuri din Dynamite Fighting Show în 2019

Top 10 clipuri de pe canalul de YouTube ale Dynamite Fighting Show

Dynamite Fighting Show a programat un total de 30 de meciuri de-a lungul celor 3 evenimente organizate în sezonul 2019, la Cluj Napoca, Piatra Neamț și Iași. Cristian Ristea, Cătălin Moroșanu, Florin Lambagiu și Tolea Ciumac au fost cei mai urmăriți sportivi români pe contul de YouTube al Dynamite Fighting Show.

Cea mai urmărită confruntare pe canalul de youtube al Dynamite Fighting Show a fost cea dintre Cristian Ristea și Eldar Oliveira, câștigată de român la decizie. Nu mai puțin de 197.766 de persoane au urmărit duelul dintre cei doi grei.

Per total, analizând toate postările de pe YouTube, duelul dintre Florin Lambagiu și Tolea Ciumac a reușit să depășească 850.000 de vizualizări pe conturile Dynamite Fighting Show și Sport.ro. Pe Canalul Dynamite, duelul Tolea vs Lambagiu a strâns 104.163 de vizualizări și este pe locul 4 la general.

Poziția secundă în Top 10 este ocupată de revanșa dintre Cătălin Moroșanu și Daniel Sam, care are 162.891 de vizualizări. Meciul dintre aceștia a strâns însă cel mai mare număr de telespectatori în 2019, Pro TV înregistrând un share de 28,1, fiind lider autoritar de audiență la nivel național.

Locul 3 în topul vizualizărilor pe canalul de YouTube al Dynamite Fighting Show este ocupat tot de un meci al lui Florin Lambagiu, meciul cu Daniel Stefanovski de la Piatra Neamț, care are 114,248 de vizualizări. Acestora li se adaugă alte 439.000 pe contul Sport.ro.

Rambo al Moldovei a fost senzația sezonului 2019. Finala piramidei de la Cluj Napoca, atunci când l-a făcut KO pe Flavius Boiciuc a strâns 104,538 și este pe 5 în topul general.

TOP 10 MECIURI PE YOUTUBE DYNAMITE ÎN 2019:

1. Cristian Ristea vs Eldar Oliveira
2. Cătălin Moroșanu vs Daniel Sam
3. Florin Lambagiu vs Daniel Stefanovski
4. Florin Lambagiu vs Tolea Ciumac
5. Florin Lambagiu vs Flavius Boiciuc
6. Bogdan Năstase vs Manuel Rifa
7. Florin Lambagiu vs Claudiu Bădoi
8. Lascăr Corneliu vs Michalengelo Colangelo
9. Cristian Ristea vs Thomas Froschauer
10. Andrei Pisari vs Daniel Corbeanu

Peste 17.500 de fani au dat subscribe canalului de YouTube al Dynamite Fighting Show. O poți face și tu dând un simplu click aici.

Categorii
FeaturedKickboxingNOUTATI

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare