Interviu spumos oferit de Cătălin Moroșanu pentru Gazeta Sporturilor

Cătălin Moroșanu a vorbit despre viitoarea confruntare cu Freddy Kemayo de pe 5 iulie

Cătălin Moroșanu (34 de ani pe 30 iunie) revine în ring într-un meci din România joi, 5 iulie, la gala Dynamite Fighting Show, ediție care va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală.

Cel supranumit Moartea din Carpați îl va înfrunta pe Freddy Kemayo, luptător cu care românul nu are amintiri grozave. Până la gală, “Moro” a acceptat să ofere un interviu pentru Gazetă, în care dă detalii picante din întreaga carieră.

– Cătălin, cum va fi să lupți din nou în fața românilor?
– Îmi era dor să lupt acasă, foarte dor, poate și de aceea presiunea asta așa mare pe mine. În ultimii ani am luptat peste tot, în Statele Unite ale Americii, în Rusia, Japonia, Spania, Italia, Olanda, mai puțin în România. Am ținut neapărat ca acest prim eveniment în care am și calitatea de promotor să fie acasă, în România. Vreau ca meciurile mari să revină aici și tocmai de aceea am acceptat un meci atât de greu. Cu siguranță, fanii vor avea ocazia să vadă un meci mare la București. De fapt, un eveniment mare pentru că vor mai lupta Benny Adegbuyi, Ion Pascu și multe ale nume importante. Dynamite Fighting Show este un nou concept pe piața sporturilor de contact, care vrea să ofere publicului exact ceea ce își dorește. Un spectacol complex, dincolo de valoare și performanță.

– Va fi Cătălin Moroșanu la fel de spectaculos cum a fost și până acum?
– Voi avea de înfruntat un adversar foarte dificil. Mai greu ca mine, mai înalt ca mine și care în ultimul an a avut trei meciuri. Eu nu am luptat deloc din august anul trecut. Aici îmi va fi greu, dar cu siguranță voi fi ca un pitbull. Voi mușca din el indiferent ce se va întâmpla.

– Descrie-l puțin pe Kemayo și transmite-i un mesaj!
– Este puternic, tehnic și are experiență la fel de mare ca a mea, e clar că nu îmi va fi ușor. Ne cunoaștem destul de bine, am mai luptat de două ori, iar înfrângerea aia de la Amsterdam încă o am în minte. În plus, în ultima perioadă l-am văzut arogant la adresa mea, a tot fost pe la București și a vorbit urât într-un interviu. Mesajul e clar: Kemayo, te voi pedepsi!

“MAI LUPT PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL LUI 2020”

– Ai vreun motiv să te temi? I se spune Spărgătorul de oase…
– Eu sunt Moartea din Carpați, cum să îmi fie teamă de cineva? Niciodată nu am zis nu unui meci, sunt gata să lupt împotriva oricui, oricât de mare este.

– Te-ai gândit vreodată la retragere?
– Cred că la începutul anului 2020 voi renunța la carieră, am deja peste 15 ani de când lupt și, spre deosebire de alții, nu am avut juniorat sau perioadă de acomodare, am intrat direct în focuri. La al cincilea meu meci mă băteam deja cu Stefan Leko.

– Ce vei face apoi?
– Cu siguranță voi rămâne în sport și mă voi implica activ pentru dezvoltarea sportului. Suntem printre puținele țări din Europa care nu dau doi bani pe mișcare și de aceea este și rata mare de îmbolnăviri. O nație sănătoasă înseamnă o societate bine dezvoltată. Vreau să lansez proiecte pentru mișcare de masă.

– E vreun lucru pe care ai fi vrut să-l faci în carieră și nu ai reușit?
– Cred că le-am făcut pe toate. Am luptat în toată lumea asta, din America și până în Australia, din Rusia și până în Japonia. Am avut meciuri memorabile, am adus bucurie oamenilor simpli care sunt alături de mine și datorită cărora am ajuns în această postură. L-aș mânia pe Dumnezeu să spun că nu sunt mulțumit.

“O FRACTURĂ DE MALEOLĂ M-A SCOS ȘI DIN RUGBY ȘI MI-A BLOCAT ȘI ADMITEREA LA ACADEMIA DE POLIȚIE”

 

– Ce ai fi făcut dacă nu ai fi reușit în acest domeniu?
– Cel mai probabil aș fi ajuns în Poliție. Înainte de a începe K-1, mă pregăteam să intru la Academia de Poliție, dar am suferit o fractură și nu am putut merge la teste, așa că, să nu pierd acel an, am intrat la Drept. Tot în acel timp, am început ușor, ușor și K-1. Din acel moment, viața mea a luat o turnură la care nu m-aș fi gândit cu ceva timp înainte. La început, ai mei nu prea voiau să mă vadă luptând, dar s-au obișnuit.

– Ai jucat și rugby. Crezi că ai fi avut viitor și în acest sport?
– Normal că îmi plăcea, era un sport care mă caracteriza, doar că în timpul unui antrenament, chiar înainte de a termina liceul, am suferit o fractură de maleolă. Așa s-a dus și Academia de Poliție, și visul meu de a juca la o echipă de top din Franța.

“AȘ FI FOST ALTFEL DACĂ AȘ FI ACCEPTAT SĂ FIU BODYGUARDUL LUI GIGI BECALI”

– Îți mai aduci aminte primul meci? A fost cu bodyguardul lui Mazăre parcă. Ai avut emoții?
– Îți dai seama că nu îmi mai aduc aminte nimic din acele meciuri împotriva bodyguarzilor lui Mazăre. Aveam vreo 80 de kilograme, abia începusem să lupt și am zis să îmi încerc și eu norocul. Nu îmi era frică, dar tremuram de emoții. Era și Mike Tyson lângă ring, venise să vadă selecțiile, și însemna totul pentru mine. I-am făcut KO pe amândoi și așa a început o poveste frumoasă.

– Dar cea mai grea înfrângere. Ți-o mai aduci aminte?
– Chiar meciul cu Kemayo, de la Amsterdam. Mă calificasem pentru turneul K-1 de acolo, erau vreo 20.000 de spectatori în tribune și am intrat că tăvălugul. I-am rupt o coasă, dar am primit un genunchi și doctorul a considerat că nu mai pot continua meciul. Culmea, nici Kemayo nu a mers mai departe din cauza accidentării.

– Cea mai importantă victorie?
– Pentru mine personal, clar victoria cu Paul Slowinski de la Tokyo. Am reușit atunci să mă calific pentru turneul final, a fost ultimul mare turneu făcut de japonezi. Nimeni nu îmi dădea nicio șansă. Slowinski arăta impresionant, era nenînvins de vreo 3 ani și am fost desconsiderat. L-am pus de două ori la podea, iar la final, am primit un premiu neprețuit: șortul regretatului Andy Hug chiar de la fiul acestuia. Au fost momente pe care nu le pot descrie în cuvinte.

– Ai avut o ofertă de la Gigi Becali, care te voia bodyguard. De ce ai refuzat sau ce s-a întâmplat?
– Unul dintre consilierii dumnealui m-a sunat de două ori. Eram la începutul carierei mele, atunci începeam să cresc. Îl stimam pe domnul Becali, îl stimez și acum, e un om cu suflet mare. La momentul respectiv mă pregăteam să mă mut cu Georgiana (n.r. actuala soție) și colaboram excelent cu maestrul Mihai Constantin (n.r. care îi este antrenor și astăzi). Aveam de ales între viața mea normală și o viață bună la București. Cu siguranță, m-ar fi schimbat acea mutare, tocmai de aceea am ales să rămân modest, să rămân în Iașiul meu natal.

“CÂND ADUC BUCURIE OAMENILOR DIN JUR E CEA MAI MARE BUCURIE”

– Dacă ai putea da timpul înapoi, ai schimba ceva la tine?
– Absolut nimic. Cu bune, cu rele, acesta este Moroșanu de astăzi. Am fost un copil simplu, am rămas același om. Mulți dintre prietenii mei din copilărie sunt prietenii mei și astăzi. Nu m-am schimbat cu nimic.

– Care e cel mai important lucru pe care ți l-a adus faima?
– Cel mai frumos sentiment e atunci când oamenii care vin la gală se bucură pentru succesul tău. Le citești fericirea sinceră, iar asta mă face mândru, asta mi-a dat putere să muncesc și mai mult. Pare greu de crezut și de înțeles, dar acel sentiment este unic. Când aduc bucurie oamenilor din jurul meu, este cea mai mare mulțumire.

– A fost vreun moment în care ți-ai fi dorit să nu fi faimos?
– Mai sunt unele momente când îmi doresc să mă desfășor liniștit la un concert de rock și să nu se uite nimeni la mine sau când ies la restaurant împreună cu familia, dar nu pot să spun că au fost momente când nu mi-am dorit. Oamenii vin de plăcere să facă poze sau să vorbească cu mine, ar fi culmea să fiu supărat pe treaba asta.

Categorii
Diverse

Lasa un raspuns

*

*

Articole similare